Evenimente

Ziua comunei

Ziua comunei Orașu Nou se organizează anual în ultima duminică a lunii iulie. Evenimentul nu înseamnă doar distracție, ci este și o sărbătoare  a reîntâlnirii. Însă, firește, nu lipsește nici distracția precum concursurile sportive sau concertele și voia bună.

Concursul de pălincă

Tradiția obținerii băuturilor spirtoase prin distilare, pălinca, are o vechime de mai multe secole în județul Satu Mare, ceea ce i-a determinat pe locuitorii acestei comune să sărbătorească această tradiție în cadrul unui concurs desfășurat pe durata a 3 zile (vineri, sâmbătă şi duminică). În cadrul evenimentului este amplasată o linie tehnologică demonstrativă de producere a pălincii tradiţionale însoțite de concursuri culinare.

Târg de animale

Lună de lună, în fiecare a doua zi de luni se organizează tradiționalul târg la care se adună gospodarii și comercianții din comuna Orașu Nou și din localitățile vecine punând în vânzare animalele, cerealele și produsele.

Concurs de vin

Drumul vinului sătmărean începe din nordul judeţului. Mărturiile istorice relevă faptul că viticultura reprezintă o îndeletnicire străveche a locuitorilor din această zonă. Dealurile, presărate cu roci vulcanice de milioane de ani, datând de pe vremea când munţii Oaşului îşi aruncau magma fierbinte prin cratere, asigură condiții excepţionale pentru cultivarea viţei de vie și obținerii unei producții de vin cu savori unice.

<
>